Declaraţia de la Orhei

0

Adoptată la 30 ianuarie 2011

Considerând că regimul autoritar comunist a lăsat Republicii Moldova o moştenire grea, care se caracterizează prin subordonarea directă a Puterii Legislative, Puterii Executive şi a Puterii Judecătoreşti structurilor mafiote;

Considerând actuala configurație politică una devoratoare de valori etico-morale și demolatoare de principii ale statului de drept, iar stabilitatea politică râvnită de partidele parlamentare - un paravan în spatele căruia Mafia țintește subordonarea întregii economii naționale;

Considerând că societăţile democratice supraviețuiesc doar printr-o luptă permanentă pentru libertățile cetățenești, iar orice drept în plus pentru cineva dintre noi, este un drept în minus pentru toți ceilalți membri ai societății;

Considerând că în rezultatul guvernărilor pseudo-democratice din anii ’90 și a regimului autoritar de până la 7 aprilie 2009, dar și a exodului celei mai active părți a populației, Republica Moldova este în incapacitate de administrare a treburilor statului;


Considerând regimul economic din Republica Moldova unul de tip oligarhic subordonat Mafiei locale, în rezultatul căruia, majoritatea populaţiei a fost constrânsă fie să ia calea pribegiei, fie să accepte starea de umilință a unui mod de viață sub nivelul subzistenței umane;

Adunarea de la Orhei proclamă prezenta Declaraţie drept început al Mișcării Populare Antimafie, care se va constitui în deplină conformitate cu legislația în vigoare, pe principiul liberii asocieri a cetățenilor țării noastre, care au curajul să lupte pe toate căile legale pentru drepturile lor politice, economice și cetățenești.

MIȘCAREA  POPULARĂ  ANTIMAFIE  SE  CONSTITUIE  CU  SCOPUL RECONFIGURĂRII CLASEI  POLITICE  MOLDOVENEȘTI  PE  PRINCIPIUL BUNULUI SIMȚ ȘI AL LUPTEI FĂRĂ COMPROMIS ÎMPOTRIVA  CONSPIRAȚIEI POLITICO-MAFIOTE A PARTIDELOR POLITICE CONTRA  SOCIETĂȚII.

Drept urmare:

1. Vom smulge instituțiile fundamentale ale statului din brațele Mafiei, prin înlăturarea, pe căi legale, a clanurilor mafiote de la putere și retrocedarea puterii de stat beneficiarului de drept – Poporul Republicii Moldova;

2. Vom  demonopoliza economia națională; vom pedepsi hoția, înșelătoria și șantajul; vom deferi justiției, în cadrul unor tribunale publice și exemplare cu atragerea unor magestrați europeni, pe toți cei care au atentat la bunul comun al cetățenilor Republicii Moldova. Vom urmări internațional, pentru a fi aduși în fața instanței, pe toți cei care vor încerca să se eschiveze de la răspundere pentru ilegalitățile comise;

3. Vom construi un stat minimal. În acest scop, vom retrage competențele statului din majoritatea sferelor economiei naționale, lăsându-i atâta putere, cât va fi necesar pentru garantarea libertăților fundamentale ale omului. Pe această cale, vom reda cetățenilor
Republicii Moldova bunăstarea materială și bucuria muncii, accesul liber la educație și la informație;

4. Vom reconstrui din temelie instituțiile statului, le vom da capacitate de administrare printr-un amplu program de atragere a specialiștilor europeni, dar și a tinerilor noștri concetățeni cu studii occidentale, în Guvern, Procuratură și Justiție;

5. Vom întoarce cetățenii modoveni acasă,  garantându-le dreptul la muncă, la bunăstare și
bătrânețe asigurată.

JOS MAFIA!

DUMNEZEU  SĂ  BINECUVÂNTEZE  REPUBLICA  MOLDOVA !