Mai042017
0

Arestările de săptămâna trecută nu ar avea nimic cu aprobarea în Parlament a sistemului uninominal, iar Vlad Plahotniuc a început să piardă controlul asupra statului capturat. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi de vicepreședintele Mișcării Populare „Antimafie”, Daniela Bodrug, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit sursei citate, arestările din sânul Partidului Liberal au loc pentru că organele de drept din R. Moldova încep să aibă o anumită autonomie instituțională, mai ales în chestiuni ce țin de deturnarea fondurilor europene.

„Acțiunile Centrului Național Anticorupție (CNA) de săptămâna trecută depășesc cadrul relațiilor dintre Plahotniuc și Ghimpu și asta pentru că organele de drept colaborează cu instituțiile internaționale când e vorba de deturnarea fondurilor europene. Plahotniuc a știut foarte bine care va fi soarta lui Ghimpu și premeditat l-a împins către fondurile europene. Să aibă acces la ele prin intermediul miniștrilor săi și funcționarilor de la Primăria capitalei. Ghimpu a mers pe drumul lui Filat. Nu a învățat nimic din acea lecție, a coordonat și supravegheat furturile. PL a descalificat parcursul european al R. Moldova. Memorandumul cu FMI și Acordul de Asociere cu UE își are efectele sale în ceea ce privește controlul asupra fondurilor europene”, a menționat Daniela Bodrug.

Sursa citată subliniază că nimeni nu va scăpa nepedepsit, dacă va încerca să pună mâna pe fondurile alocate R. Moldova de partenerii străini. „Mihai Ghimpu a inspirat aceste acte ilegale ale colegilor săi. Când s-a aflat că vinerea trecută urma să fie arestat Dorin Chirtoacă, ultimul l-a sunat pe Ghimpu și i-a spus că, dacă vin organele de drept după el, atunci se sinucide. Chirtoacă a fost îndreptățit, după părerea sa, să-i ceară lui Mihai Ghimpu să rezolve problema de la Primărie, pentru că el a fost cel care a acoperit hoțiile”, a spus Bodrug.

În opinia vicepreședintelui Mișcării Populare „Antimafie”, Dorin Chirtoacă are șanse mari să nu-și ducă mandatul până la sfârșit și asta nu din cauza referendumului inițiat de socialiști: „Dorin Chirtoacă este în căutarea căilor de retragere de la Primărie. Plahotniuc va pune interimar un om de-al său care va conduce procesul de organizare a electoratului din capitală pentru următoarele alegeri parlamentare. Plahotniuc nu mai are nevoie de PL și el pregătește partide noi pe eșichierul de dreapta”.

În alt context, Daniela Bodrug s-a arătat sigură că viitoarele alegeri parlamentare nu vor avea loc în baza sistemului uninominal, propus de Vlad Plahotniuc, sau a sistemului mixt, care e promovat de Igor Dodon. „Acest sistem uninominal este o stratagemă a lui Plahotniuc. Bătălia se dă pentru crearea unei fabrici de deputați, care să fie sub controlul lui Plahotniuc. Plahotniuc vrea totul din punct de vedere electoral, deoarece scapă de sub control organele de drept. El are acum un singur interes, care e îmbinat în două obiective. E vorba de supraviețuirea biologică în fața unui asasinat și supraviețuirea politică prin crearea unei fabrici mari de deputați”, a conchis Daniela Bodrug.

Deocamdată, cei vizați în declarațiile vicepreședintelui Mișcării Populare „Antimafie” nu au reacționat.

Daniela Bodrug susţine că cea mai eficientă metodă pentru Plahotniuc de a se proteja de un asasinat o reprezintă apariţiile publice ale acestuia. Cu acest scop democratul şi ar fi lansat mai multe campanii publice doar pentru ca numele lui să apară în spaţiul mediatic.

Sursa: ziarulnational.md