Îndemnul Antimafie către PAS și partidele unioniste cu privire la Alegerile parlamentare anticipate

𝘊𝘢̆𝘵𝘳𝘦

𝘋𝘰𝘢𝘮𝘯𝘢 𝘔𝘢𝘪𝘢 𝘚𝘢𝘯𝘥𝘶
𝘗𝘳𝘦𝘴̦𝘦𝘥𝘪𝘯𝘵𝘦 𝘢𝘭 𝘙𝘦𝘱𝘶𝘣𝘭𝘪𝘤𝘪𝘪 𝘔𝘰𝘭𝘥𝘰𝘷𝘢

𝘋𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘐𝘨𝘰𝘳 𝘎𝘳𝘰𝘴𝘶
𝘗𝘢𝘳𝘵𝘪𝘥𝘶𝘭 𝘈𝘤𝘵̦𝘪𝘶𝘯𝘦 𝘴̦𝘪 𝘚𝘰𝘭𝘪𝘥𝘢𝘳𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦

𝘋𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘋𝘰𝘳𝘪𝘯 𝘊𝘩𝘪𝘳𝘵𝘰𝘢𝘤𝘢̆
𝘗𝘢𝘳𝘵𝘪𝘥𝘶𝘭 𝘓𝘪𝘣𝘦𝘳𝘢𝘭

𝘋𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘐𝘰𝘯 𝘊𝘢𝘭𝘮𝘪̂𝘤
𝘗𝘢𝘳𝘵𝘪𝘥𝘶𝘭 𝘕𝘢𝘵̦𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭 𝘓𝘪𝘣𝘦𝘳𝘢𝘭

𝘋𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘈𝘯𝘥𝘳𝘦𝘪 𝘕𝘢̆𝘴𝘵𝘢𝘴𝘦
𝘗𝘭𝘢𝘵𝘧𝘰𝘳𝘮𝘢 𝘋𝘦𝘮𝘯𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 𝘴̧𝘪 𝘈𝘥𝘦𝘷𝘢̆𝘳

𝘋𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘖𝘤𝘵𝘢𝘷𝘪𝘢𝘯 𝘛̦𝘪̂𝘤𝘶
𝘗𝘢𝘳𝘵𝘪𝘥𝘶𝘭 𝘜𝘯𝘪𝘵𝘢̆𝘵̦𝘪𝘪 𝘕𝘢𝘵̦𝘪𝘰𝘯𝘢𝘭𝘦

𝘋𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘝𝘢𝘭𝘦𝘳𝘪𝘶 𝘔𝘶𝘯𝘵𝘦𝘢𝘯𝘶
𝘜𝘯𝘪𝘶𝘯𝘦𝘢 𝘚𝘢𝘭𝘷𝘢𝘵̦𝘪 𝘉𝘢𝘴𝘢𝘳𝘢𝘣𝘪𝘢

𝘋𝘰𝘮𝘯𝘶𝘭 𝘝𝘭𝘢𝘥 𝘉𝘪𝘭𝘦𝘵̦𝘤𝘩𝘪
𝘈𝘭𝘪𝘢𝘯𝘵̦𝘢 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘜𝘯𝘪𝘳𝘦𝘢 𝘙𝘰𝘮𝘢̂𝘯𝘪𝘭𝘰𝘳

𝘊𝘩𝘪𝘴̦𝘪𝘯𝘢̆𝘶, 13 𝘮𝘢𝘪 2021

Doamnelor și Domnilor!

Noi, Mișcarea Populară Antimafie, considerăm că alegerile anticipate care, prin definiție, constituie o criză politică, socială și economică de proporții, trebuie abordate cu cea mai mare responsabilitate.

Această criză lasă un spațiu de manevră extrem de limitat tuturor partidelor politice, de la cele cu șanse electorale incontestabile până la cele cu șanse infim de mici. Pragul electoral de 5% ar putea arunca la coș zeci de mii de voturi ale alegătorilor pro-europeni și unioniști. Acest fapt va spori incontestabil ponderea partidei pro-ruse în viitorul Parlament. Există pericolul iminent ca un partid populist cum este Partidul Nostru, condus de un lider aventurier și cu trecut interlop, Renato Usatîi, să obțină un așa scor electoral încât președinta Maia Sandu să fie constrânsă să-l nominalizeze pentru funcția de Prim-ministru fie ca exponent al unei alianțe a partidelor pro-ruse, fie a unei alianțe conjuncturale între Partidul Nostru și Partidul Acțiune și Solidaritate. Și într-un caz și în altul, statul de drept, democrația și relațiile internaționale ale Republici Moldova ar putea intra în colaps pentru un termen nelimitat.

Pornind de la aceste considerente, Mișcarea Populară Antimafie propune următoarele măsuri extraordinare:

Partidul Acțiune și Solidaritate va iniția neîntârziat un dialog cu partidele unioniste și pro-europene pentru a identifica condițiile și măsurile compensatorii pentru neparticiparea acestora în campania electorală.
Partidele unioniste vor accepta să nu participe în campania electorală cu liste de candidați și vor sprijini Partidul Acțiune și Solidaritate în alegerile din 11 iulie 2021 cu următoarele condiții:

a) Partidele unioniste vor conduce câteva ministere, în funcție de negocieri, iar Ministerul de Externe și al Integrării Europene, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să fie în mod obligatoriu printre acestea;

b) Partidul Acțiune și Solidaritate se va angaja ca, imediat după formarea Guvernului, să pornească procedura de faliment a Întreprinderii Căile Ferate din Republica Moldova și înstrăinarea ei prin negocieri directe către Compania Națională de Căi Ferate „Căile Ferate Române”, de asemenea, Partidul Acțiune și Solidaritate se va angaja, în termen de trei luni după formarea Guvernului, să pornească o acțiune diplomatică de schimbare a formatului de negocieri privind Reglementarea Conflictului Transnistrean pentru revenirea României ca membru cu drepturi depline al actualului format “5+2”.

Președinta Maia Sandu își va asuma rolul de Garant al respectării unui Acord ce va conține aceste și eventual alte prevederi propuse de participanți în cadrul negocierilor.

Înțelegerea ar putea avea titlul de „Acordul 50+1”.

În numele Mișcării Populare Antimafie,
Sergiu Mocanu
Președinte

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *
Aveți dreptul să utilizați aceste HTML etichete și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>